Că-s vii, când e vorba de ţară,
Şi morţii-n morminte!
Am văzut cu toţii relatările de sâmbătă de la Băile Tuşnad. Am văzut prestaţia preşedintelui şi presiunile pe care le fac ungurii prin vocea lui Laszlo Tokes pentru autonomia teritorială a ţinutului secuiesc, pornind de la modelul Kosovo.
Având în spate un panou pe care totul era scris în limba maghiară şi flancat de Victor Orban - premierul maghiar şi de Laszlo Tokes - vicepreşedintele Parlamentului European, preşedintele nostru a stat cuminte între cei doi, şi le-a ascultat prin căşti discursurile (inclusiv pe cel al pastorului reformat Tokes care a fost susţinut în limba maghiară - culmea tupeului - asta a arătat cât de respectat este Traian Băsescu), iar în momentul în care a luat cuvântul, preşedintele pur şi simplu a aberat fără nici o noimă despre geografia spaţiului balcanic şi despre norocul fiecăruia dintre noi că pământul este rotund şi ne putem imagina că suntem centrul pământului. Discurs de preşedinte fraţilor! Incredibil! Ridicol peste culme! O ruşine de preşedinte!

Nu am înţeles ce căuta Victor Orban la Băile Tuşnad! De unde până unde amestecul sefului executivului maghiar în probleme care încalcă Constituţia României! Încă suntem un Stat naţional, unitar şi indivizibil, al cărui teritoriu este inalienabil, şi unde poporul român este suveran! Dacă poporul român este suveran, cum 5% din populaţie poate decide ce anume se poate întâmpla într-o anumită zonă a ţării? De ce doar ungurii pot cere redesenarea regiunilor de dezvoltare? Ăştia chiar nu înţeleg că trăiesc în România? Nu le convine? Ura şi la gară nene că ne-am săturat de nazurile lor! Să plece în Ungaria, în Uganda, unde vor ei dacă nu vor să înţeleagă că suntem în România şi trebuie să respecte legile acestei ţării! Secole de-a rândul grofii şi-au bătut joc de românii din Ardeal. Cât mai trebuie să îndurăm aceste umilinţe? Dacă mergi în Covasna şi intri într-un magazin să cumperi o pâine, există riscul să nu o primeşti dacă ceri în limba română. S-ar putea să ai noroc doar dacă magazinul are o vânzătoare angajată, dacă nu e nimeni prin zonă şi dacă ai tupeul să tragi o înjurătură zdravană la adresa vânzătoarei, fapt ce-i reaminteşte pe loc că ştie şi limba română.
Nu putem fi acuzaţi de rea credinţă! Slavă Domnului, la origini, suntem un popor cu suflet mare! Un popor prost dar bun la suflet. Noi românii le-am dat cam tot ce au cerut ei... Le-am dat de la plăcuţele bilingve la învăţământ în limba maternă! La bac au probă în limba lor. Foarte bine! Le merită. Libertate confesională au! Foarte bine! Merită. Mulţi dintre ei şi au primit înapoi proprietăţile confiscate de comunişti în 1948! Foarte bine! Merită. Dar să ne umilească merită? Răspundeţi voi! Cu complicitatea celor de la P.D.-L., care se îndârjesc cu orice preţ să rămână la guvenare, Istoria Românilor şi Geografia României vor fi studiate tot în limba maghiară. Astfel Burebista va deveni Boros Pista, Ştefan cel Mare - Nagy Istvan, Mihai Viteazu - Mihaly Vitez, Alexandru Ioan Cuza - Kuza Janos Sandor, şi exemplele pot continua. Merităm oare toate astea? Până când domnule Bela? Până când domnule Frunda? Până când domnule Boc? Până când domnule Băsescu? Cât veţi mai lovi ţara asta în sufletul ei?

Eu unul ştiu că "moldoveanul şi munteanul sunt fraţi buni cu ardeleanul". Pentru Ardeal s-a intrat în ambele războaie mondiale! Fără el trupul ţării nu era complet! Nu cred că există un singur român care să accepte ideea unei secesiunii, a unei rupturi din trupul ţării, indiferent câţi Atilla se vor mai naşte în Mureş, câţi vice-premieri ca Marco Bela se vor mai naşte în Harghita, indiferent câţi vice-preşedinţi ai Parlamentului European ca Laszlo Tokes se vor mai naşte în Covasna! Punct!
Îmi păstrez o marjă de eroare şi de oroare în acelaşi timp: atâta timp cât România are un preşedinte incapabil să gestioneze treburile ţării, dat la o parte de toţii liderii europenii, care păstoreşte această ţară de parcă ar fi o insulă în mijlocul Pacificului, şi al cărui prim sfetnic nu este altceva decât un slugoi obedient, orice este posibil! Dumnezeu să ne ferească de încă o aşa istorică greşeală la conducerea statului!
S'auzim de bine!









































































