Rapid - Steaua luni, 8 noiembrie 2010 Fierbe Giuleştiul, clocoteşte suflarea vişinie!!!

...


Puţin peste o zi ne desparte de primul episod al dublei dintre Rapid şi Steaua, echipele cu cele mai reuşite prezenţe în cupele europene din ultimii ani. Memorabil va rămâne sfertul de finală din cupa UEFA din 2006.




Un meci care naşte patimă de ambele părţi, aşteptat cu mare nerăbdare de ambele tabere, mai ales de vulcanicii suporteri giuleşteni, chiar dacă pentru stelişti "ăsta nu e derby".




Ei bine fraţilor, pentru noi e derby, şi e unul destul de important, alături de meciurile cu Dinamo, Poli Timişoara, Universitatea Craiova şi mai recent CFR Cluj. Pentru noi e derby şi voi ştiţi foarte bine ce înseamnă lucrul ăsta, pentru că aţi simţit de prea multe ori cum infernul Giuleştiului se deschide pentru voi!




Atmosfera de pe Giuleşti e inconfundabilă pentru multe echipe, dar mai ales pentru voi, care de vreo 2 ani nu mai veniţi pe Giuleşti în grup organizat, ca o adevărată galerie cum vă place să vă numiţi, ci numai deghizaţi, incognito, aruncând celebra bricheta spre jalnicul albitru Alexandru Deaconu! Cea mai mare ruşine voi sunteţi! Ca un paralelă - Costin Lazăr, căpitanul nostru, refuza un penalty într-un meci cu Oţelul Galaţi, în timp ce Mirel Rădoi al vostru îşi îndemna coechipierii să se retragă cât mai grabnic la vestiare după fluierul albitrului pomenit mai sus! E doar o paralelă, multe altele se pot face, dar nu e nici locul şi nici momentul, cu atât mai mult cu cât sunt alţii mult mai avizaţi decât mine să o facă.




Ultimul lucru care face diferenţa între noi rapidiştii şi fanii din Ghencea este istoria curată care ne stă în spate - "galeria lu' Rapid n-a fost membră de partid", cei 30.000 de fani care au umpleau stadionul Republicii pe când Rapidul evolua în "B", cupa României câştigată de Rapid în 1975 din divizia "B" - caz unic până acum, şi mai ales marile personalităţi ale vieţii culturale româneşti, a căror inimă a bătut pentru Rapid: Colea Răutu, Ştefan Bănică senior, Gheorghe Dinică, Jean Constantin, Florian Pitiş, Laura Stoica, Anda Călugăreanu, Puiu Călinescu, Nicu Constantin, Rapid fiind singura formaţie care are un club aristocratic! Pentru că Rapidul are ceva de viţă nobilă în venele lui, ceva ce alte cluburi nu au, şi nu vor avea vreodată!



PS: Data viitoare când venim în Ghencea să ne susţinem favoriţii, aş fi curios să vă ascult imnul... Aveţi voi imn? Ascultaţi-l pe al nostru!


PS2: Săptămânal Rapid


Luni şi marţi mă jur că-n veci
Nu mai calc nici mort la meci,
Dar de vineri mă decid :
Boala veche — Hai RAPID !


Şi, ciudat. nu pot pricepe
De ce sunt baiat timid
Numai până când începe
Meciul nostru – Hai RAPID


Fie vânt, fie furtună
Fie ger sau timp splendid
Locul meu e în tribună
Consecvent cu — Hai RAPID !


Când echipa vişinie
A pornit ca un bolid
Ştiu că iarăşi va înscrie
Pe fundalul - HAI RAPID !


Hai, baieţi ! Hai înainte
Combinaţi , treceţi prin zid
Adversarul nostru simte
Ce înseamnă - Hai RAPID !


Când Giuleştiul se goleşte
Şi iar porţile se-nchid
Eu adun şi scad pe deşte,
Puncte. puncte - Hai RAPID !


A trecut etapa asta
Şi încerc să fiu lucid
Poate îmi conving nevasta
Că... dar lasă — Hai RAPID !

Rapid - Steaua luni, 8 noiembrie 2010
Fierbe Giuleştiul, clocoteşte suflarea vişinie!!!

Poetul Adrian Păunescu a trecut în nefiinţă... Dumnezeu să-l aibă-n paza Sa!

...


O ştire cutremurătoare m-a lovit în urmă cu câteva minute... Cred că ne loveşte pe toţi! Poetul Adrian Păunescu a încetat din viaţă! O veste pe care nu-mi doream să o aflu, pe care în clipele de faţă pur şi simplu o refuz...



După o luptă crâncenă în ultimele zile, inima sa mare a încetat să mai bată. Deşi corpul medical a făcut tot ce era omeneşte posibil pentru salvarea maestrului, inevitabilul s-a produs! Cultura noastră şi aşa sărăcită în ultimii ani a mai pierdut un titan - Adrian Păunescu!


Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în localitatea Copăceni, judeţul Bălţi - Basarabia, astăzi Republica Moldova. A fost poet, publicist și om politic român. Adrian Păunescu este cunoscut mai ales ca poet și ca organizator al Cenaclului Flacăra. A fost unul din cei mai prolifici poeți români contemporani. A debutat ca poet în 1960. Din 1973 conduce revista Flacăra. Devenit incomod, este destituit în iulie 1985. Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacăra din Ploieşti din iunie 1985, însă Păunescu devenise cunoscut și pentru criticile la adresa puterii (vezi, de exemplu, poemul Analfabeții, publicat în 1980 în Flacăra).




Pentru cei pasionaţi de sport, şi mai ales de fotbal, aş vrea să mai precizez că Adrian Păunescu este autorul versurilor care constituie de suficient timp imnurile a două dintre cele mai iubite echipe "Suntem peste tot acasă" - imnul Rapidului şi "Cântec despre Oltenia" - imnul Universităţii Craiova. De asemenea, Adrian Păunescu este cel care l-a convins pe Hagi să se reîntoarcă la echipa naţională, în campania pentru calificarea la Euro 2000, deşi iniţial acesta îşi anunţase retragerea din reprezentativa noastră.


Aş vrea să cred că Adrian Păunescu nu a murit! El a plecat doar să se întâlnească cu Grigore Vieru, bunul său prieten. Deşi nu va mai fi printre noi, versurile sale vor continua să existe, să fie citite, şi poate, într-o bună zi, maestru va fi introdus în manualele de limba română, acolo unde până acum avea interzis.



Colind celui fără de ţară - interpretare Tudor Gheorghe
versuri Adrian Păunescu





Antiptimăvara - interpretare Tudor Gheorghe,
versuri Adrian Păunescu

Cuvintele, al căror stăpân era maestrul Păunescu, se dovedesc în momentul de faţă sărăcăcioase, lipsite de sens! Cultura română sângerează, patria noastră este îndoliată! Adio maestre! Poporul român şi cultura română îţi vor simţi lipsa din plin!




Adrian Păunescu - "Repetabila povara"


Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.



Dumnezeu să-l odihnească-n pace!

Poetul Adrian Păunescu a trecut în nefiinţă...
Dumnezeu să-l aibă-n paza Sa!