...
Ieri la Palatul Parlamentului s-a desfăşurat Consiliul Naţional P.S.D. În cursa pentru şefia Consiliului se înscriseseră doar doi social - democraţi: Adrian Năstase - preşedintele în funcţie al Consiliului Naţional şi Gheorghe Nichita - edilul Iaşiului, vicepreşedinte al partidului.
Adrian Năstase a fost reales în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional PSD cu 407 voturi, în timp ce contracandidatul său, Gheorghe Nichita a obţinut doar 219 voturi. Prin acest fapt, cuplul Ponta - Năstase şi-a întărit autoritatea în partid, iar împreună cu P.N.L.-ul lui Crin Antonescu, proaspăt reales în fruntea partidului său, promit o opoziţie puternică P.D.L.-ului în cursa lor de acaparare a întregii puteri în stat şi o critică extrem de severă actualei guvernări.
Site-ul Antena3 precizează că "în fapt, reconfirmarea lui Năstase ca şef al Consiliului Naţional nu reprezintă decât un antrenament al acestuia pentru postul de premier pe care speră să-l câştige după viitoarele alegeri prezidenţiale. Potrivit unor surse social-democrate, Adrian Năstase va fi premierul din umbră care va coordona activitatea celor 31 de departamente ale PSD în cadrul unui executiv paralel, menit să monitorizeze activitatea actualului Executiv Boc.""În cazul în care actualul lider al partidului, Victor Ponta va candida şi ar obţine scaunul prezidenţial de la Cotroceni, primul nume pentru postul de primul ministru va fi acela al lui Adrian Năstase", se mai precizează.
De menţionat că printre susţinătorii lui Adrian Năstase s-au numărat actualul Preşedinte al P.S.D. - Victor Ponta, Preşedintele de Onoare al Partidului - Ion Iliescu, Miron Mitrea sau Titus Corlăţean, în timp ce Gheorghe Nichita a fost susţinut de Mircea Geoană, Marian Vanghelie, Constantin Niţă sau Radu Mazăre.
Felicitări Domnule Adrian Năstase!
Al doilea subiect pe care vreau să-l tratez aici este alegerea lui Traian Băsescu în calitatea de membru al reputatei Academii a Oamenilor de Ştiinţă din România, instituţie ce funcţionează sub prezidiul Academiei Române. Numirea lui Traian Băsescu a fost votată în unanimitate, propunerea venind din partea Prof. Univ. Dr. Vasile Cândea, preşedintele Academiei.
ironic.ro
Ce-i mai trebuia preşedintelui ? Tichia de membru al academiei, logic! Cred că nu sunt singurul care credea că astfel de numiri se fac doar pe baza unor criterii profesionale excepţionale! Au apărut în presă similitudini între modul în care au intrat în Academia Română şi soţii Ceauşescu, fără merite deosebite. Cine nu ştie de celebra formula a dioxidului de carbon - CO2 pronunţat co-doi ? Sau poate Traian Băsescu este vreo somnitate în vreun domeniu iar poporul lovit de criză n-a avut timp să afle...
Aveam o părere mai bună despre Academia Română, dar se pare că şi ea se încadrează în tiparul societăţii noastre debusolate complet! Poate că membrii Academiei fac parte din procentul celor 99% care ascultă manele. Aceasta ar fi o explicaţie plauzibilă a numirii preşedintelui ca membru de onoare. Explicaţiile conform cărora numirea a fost făcută ca urmare a sprijinului acordat de şeful statului activităţii Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, inclusiv în ceea ce priveşte sediul acestei instituţii sunt simple frecţii la un picior de lemn!
Felicitări domnule Băsescu!
În final prezint mai jos o simplă statistică. Astăzi, flag counter-ul de pe acest blog a înregistrat al 1000-lea vizitator român, la care se adaugă 5800 de vizualizări ale acestui blog, toate astea în numai în 3 luni de zile. Nu e rău, dar se poate şi mult, mult mai bine!
Mulţumesc celor care au trecut pe aici, "la un pahar... de vorbă..." şi mai ales celor care şi-au exprimat punctul de vedere pe marginea subiectelor abordate!
Baftă multă tuturor şi toate cele bune!
Scurte repere...