Bonjour popor !!!!!! Tot fericit, tot fericit ????

BannerFans.com

duminică, 30 mai 2010

România, Eurovision-ul
şi părerea unui blogger penibil

...


După cum cred că bine ştiţi cu toţii, aseară a avut loc finala Eurovision 2010, concurs la care România a ocupat un excepţional loc 3! Performanţa Paulei Seling şi a lui Ovidiu Jacobsen este cu atât mai notabilă cu cât ei au egalat cea mai bună prezenţă de până acum a României la acest concurs care data din 2005 când ne-au reprezentat Luminiţa Anghel şi Sistem, cu diferenţa că de această dată reprezentanţii noştri au obţinut 162 de puncte, în timp ce acum 5 ani Luminiţa şi Sistem obţinuseră 158 de puncte.


Felicitări Paula! Felicitări Ovidiu!




Introducerea fiind făcută să trecem la subiect! Experienţele mele în legătură cu Eurovision-ul din ultimii ani lipsesc cu desăvârşire! În ultimii ani, aproape de fiecare dată preselecţia organizată de televiziunea publică a fost înconjurată de fel şi fel de scandaluri, la care mai adăugăm şi faptul că media participanţilor a scăzut de la an la an prin apariţia unor manelişti care au ţipat apoi sus şi tare că au fost neîndreptăţiţi de juriu şi faptul că an de an se pleacă de la premiza că am putea să câştigăm Eurovision-ul! Aşa că... eu unul nu mai am treabă cu Eurovision-ul! Punct.


Doamne Fereşte să câştigăm în următorii 10 ani concursul ăsta că tocmai ne-am face de râs în toată Europa! Unde să-l organizezi nene la Bucureşti ? La Sala Palatului? La Polivalentă? Pur şi simplu în capitala noastră nu avem un spaţiu unde să se poată desfăşura un asemenea eveniment... Trist dar adevărat!


În încheiere nu pot să nu dau citire unui "băiet" care a ţinut cu orice preţ să-şi exprime şi el părerea pe blogul său personal despre prezenţa României la Eurovision! Păcat că nu i-am mai găsit prima postare, dar din câte îmi amintesc spunea că România şi încă vreo 2 ţări ar fi făcut mult mai bine dacă nu s-ar fi prezentat la acest concurs! Cam asta era ideea principală, restul doar fabulaţii d'ale lui... Ce face acelaşi băiet azi?
Recunoaşte că a fost "cârcotaş, cusurgiu, anti-naţionalist şi anti-patriot şi a catalogat piesa de Eurovision a României de anul ăsta ca una submediocră". "Ba am plusat şi am pronosticat că nu se va clasa în primele 15 piese, mai ales în condiţiile unui concurs foarte puternic ca anul acesta. Nici acum nu înţeleg foarte bine cum o piesă care mie nu mi-a rămas cu nimic în cap nici după cinşpe ascultări, cu un show banal cu un pian prăfuit şi din care nu se remarcă decât costumul din latex al Paulei ( savuros, dar parcă insuficient) şi care nici nu poate fi numită prea originală în condiţiile în care nu prea poate fi încadrată în vreun gen muzical a reuşit să acumuleze 162 de puncte şi să ocupe locul 3 în finala de aseară" mai spune el! Postarea lui se încheie în cel mai penibil mod posibil: "Şi o ştire de ultimă oră. Printr-un proiect de lege adoptat de urgenţă în Parlamentul României, punctajul României de la finala Eurovision 2010 va fi redus cu 15 %, astfel piesa noastră coborând până pe locul 8. Va întrebaţi de ce nu i-au încadrat la reducerile de 25%? Păi s-au uitat la mutra lui Ovi şi i-au băgat la pensionari…"

Răspuns (fără a face aluzie la numele blogului tău): prietene eşti cel puţin penibil prin cele 2 comentarii ale tale la adresa echipei noastre! Dând la o parte patriotismul, tu nu realizezi că în spatele acestui loc 3 stă o muncă deloc uşoară! Atât au putut ei! Ţi se pare puţin? Cu o campanie mai susţinută prin Europa crezi că ai noştri ar fi reuşit să facă o impresie mai bună? Eu unul cred că da... Dar aşa cum am mai spus, Slavă Domnului că nu l-am câştigat, pentru că suntem incapabili deocamdată să organizăm aşa ceva la Bucureşti! Mai adaug doar faptul că ai fost răutăcios la adresa Paulei Seling, care chiar are voce! Dar poate ţie-ţi place Guţă! Poate Adi minune...


Restul comentaţi voi!




Share/Bookmark
România, Eurovision-ul
şi părerea unui blogger penibil

2 comentarii:

  1. mda..omu asta n-are nici o treaba cu muzica si ce a insemnat concursul asta.

    RăspundețiȘtergere
  2. :-t ...eh, are si "baietul" libertatea de exprimare, iar asta include si informatiile care afecteaza ori socheaza ;))
    oricum, bravo lor...prefer sa raman pe margine, sa nu ma implic in discutii si judecati de valoare...:P

    RăspundețiȘtergere

BannerFans.com

Mulţumesc pentru timpul acordat vizionării acestui blog, mai ales dacă ai lăsat un comentariu sau o sugestie!





Te aştept şi data viitoare!



Până atunci... s'auzim numai de bine!